Saturday, October 26, 2013

Iarna sufletului (11)

Au trecut deja 5 ani de când iarna s-a instalat în orașul nostru. Sunt oameni ce au fost în alte orașe pentru a căuta provizii și s-au întors și mai năpăstuiți decât erau. Și alte zone au fost atinse de această iarnă glaciară.
Îmi amintesc că în copilărie, erau povești că va veni într-o zi o iarnă grea ce va domni peste toată lumea, iar oamenii vor dispărea. Ultima parte acum este doar o amintire. Ne-am descurcat destul de bine până acum, ne-am făcut case izolate temeinic, iar animalele se pare că și ele s-au adaptat.
Eram o copilă când într-o dimineață, în luna lui august, ma cuprins un frig de nici în decembrie nu îl simțeam atât de aspru. Când m-am ridicat să mă uit pe geam, mare mi-a fost mirarea când am văzut zăpadă. Zăpadă în august. Părinti mei încă dormeau așa că m-am îmbrăcat și am ieșit afară, întradevăr era zăpadă iar frigul era atât de violent încât copacii cedau sub gerul năpraznic. Atunci viața mea s-a schimbat.
Dacă până atunci nu mi-am făcut griji, din ziua aceea m-am maturizat complet, am uitat de jocuri și de
plimbări și am început să ajut oamenii, să putem răzbii, noi, micuțul nostru orășel. Poate până la dezastru existau certuri între vecini, acum toți eram prieteni, frați, ne ajutam. Era un ajutor reciproc, un ajutor pentru supraviețuire.
Pentru noi copiii trecerea a fost teribilă, jocurile precum de-a va-ți ascunselea s-a transformat în caută și te încalzește sau jocul de-a baba oarba s-a transformat în mare parte în jocurile foamei. În primul an, hrana era limitată iar compromisurile erau în floare, au fost vecini care din păcate au cedat presiuni și au decedat. Hrana bună devenise un lux pe care niciunul dintre noi nu ne-o permiteam. Poate vă gândiți că ăsta era un lucru bun, era, într-un fel, o gură în minus la hrană, însă iarna încă nu ne pătrunsese și în suflet, eram încă umani. Defapt asta încerc și acum sa le impun prietenilor mei, să fie umani în continuare, dacă umanitatea își va face lipsită prezența, totul va deveni un haos utopic degenerativ. Nu vreau asta deși pe lună ce trece tuturor ne este mult mai greu să găsim în fiecare dimineață puterea de a merge mai departe.
Văd copii mai mici, cei care acum 5 ani nici măcar nu mergeau, cum se joacă cu o minge spartă, rațele și vânătorii, un joc al copilăriei mele demult apuse. Un joc ce acum s-a transformat la propriu în vânătoare, rațele s-au adaptat și au devenit o rasă extinsă de rațe polare. Pe ele le vânam de-adevăratelea, cu o pușcă, nu cu o minge. Baieții mai mari sunt entuziasmați ca i-au învățat bătrânii cum să joace lapte gros, un joc popular acum 5 ani, dar acum pentru noi cei mai mari, jocul s-a transformat în metode de supravieţuire, la Școala de luptă. Acolo învatam sa ne apărăm ce e al nostru, să ne apărăm orășelul de oamenii ce vor sa sustragă bunurile pentru care am trudit. Practic noi am renăscut orașul, am făcut un oraș mai puternic ce luptă în fiecare zi cu iarna furioasă ce ne dorește a fi morți.
Observ cu o părere de rău cât de mult s-au schimbat jocurile pe parcursul anilor, jocurile copilăriei au fost înlocuite cu jocurile loialității, ale iubirii, ale dreptății, ale puterii, ale minciunii. Jocuri pe care doar adulții ar trebui să le joace însă iarna ce s-a așternut peste noi, peste sufletele noastre de copii, ne-a obligat să luăm și noi parte la ele. Continui să cred că într-o bună zi, va veni iar vara, fluturii vor dansa în jurul nostru, vântul ne va mângâia părul suav iar jocurile copilărești vor reveni ceea ce au fost.
Poate așa a fost urzeala, să cadă peste noi o mantă albă de nea pentru a aprecia adevăratele valori ale copilăriei, o copilărie ucisă de un frig ucigător. Pătura așternută ne-a trezit la realitate, ne-a făcut să regretăm că am uitat să ne jucăm, acum jucându-ne de-a adulții, jocuri multe prea dure pentru niște copii. Dar am speranța că jocurile copilăriei nu vor mai fi o amintire, iar adulții vor uita și ei de jocurile atât de crude ale maturității.
.....
Eu sunt Luel, iar aceasta a fost povestea mea, a copilăriei, maturității și a iernii sufletului meu de copil, ucis de o iarnă mult prea grea însă niciodată îndeajuns de puternică pentru a-mi șterge amintirile.
Articol scris pentru SuperBlog 2013

No comments:

Post a Comment

Un gand,o idee...