Sunday, November 24, 2013

Ţara lui pictează tot. (24)

DreamCarArtContestMihnea era un băiețel de doar opt ani, trăia în mahalaua orașului și mergea în fiecare zi cu tătal lui să muncească cu ziua pe la piața de pește sau poate prin zona cu fructe. La piață își făceau veacul zi de zi, câștigându-și pâinea. Dar Mihnea își făcea timp și pentru învățătură deși era din clasa de jos a societății, vroia să răzbească și să evolueze în acest plan.
Era bun la învățătură însă domeniul în care excela era acela a desenului. Desena absolut fantastic, toată familia îl admira însă sărăcia îi făcea să îi plângă de milă ca nu au posibilitatea să își educe acest talent nativ.
Într-o zi, când mergea la piața de pește cu tatăl lui văzu un afiș mare pe care scria cu litere îngroșate Concurs de desen. Parcă inima începu să îi bată și mai tare când văzu și de cine este sponsorizată proba, de către Toyota iar numele concursului nu îl prea înțelesese era ceva de genul "Dream Car Art Contest". Trăgându-l pe tatăl său de mânecă acesta citi cu atenție ce scria pe afiș însă încerca să îi explice lui Mihnea că nu are bani să îl înscrie la concurs și că de unde ar putea să îi ia instrumente de pictat pentru a face treabă bună.
Mihnea supărat, îi țipa tatălui că nu trebuie să dea nici un ban, iar desenele poate să le facă și în creion numai să îl înscrie. Premiul îi făcea ochii să strălucească foarte tare, o excursie în Japonia. Tatăl lui nici măcar nu știa unde era pe harta însă el știa. A învățat la geografie despre Japonia și tare își dorea să o viziteze.
Într-un final tatăl lui, l-a înscris și i-a trimis schițele cu speranța că visul fiului său să nu fie spulberat de eticheta pusă de societate. A fost plăcut surprins să afle că jurizarea este profi și ei nu știu identitatea desenatorului. Și mai bucuros a fost când a aflat că acel desen făcut cu atâta patos de fiul său a ajuns în finală. Avea mari șanse de câștig. Din fericire rugile familiei au fost ascultate iar Mihnea a câștigat concursul și a devenit cunoscut în orășel ca fiind pictorașul ce pictează tot. Totul era ca un vis devenit realitate.
Mihnea a avut această șansă să căștige, dacă vrei și copilul tău să aibă această șansă nu ezita să îl înscrii, ca un ambasador, îmi doresc ca toți copiii să participe și să ajungă în finală dacă nu chiar să câștige. Fă-ți pictorașul să radieze de fericire iar tu pe lângă el. Mici creatori ai desenului uniți-vă și înscrieți-vă la concurs, bineînțeles cu ajutorul unui părinte. Și voi puteți fi ca Mihnea.
Articol scris pentru Superblog 2013

No comments:

Post a Comment

Un gand,o idee...