Wednesday, November 27, 2013

Te iubesc pentru că te iubesc. (26)

Te iubesc pentru ceea ce sunt eu când sunt în preajma ta”. 
Totul a început ca o poveste de prietenie, îți aduci aminte cum mă căutai cu privirea deși tu nici măcar nu știai cine sunt, cum arăt și ce vreau de la tine. Ne căutam amândoi privirile flămânde de afecțiune. Însă totul s-a rezumat la o prietenie pentru o lungă perioadă. Erai băiatul misterios iar eu fata misterioasă, amândoi încercam să ne descoperim în fiecare zi, până când ne-am descoperit și am ajuns prieteni. Din prieteni am decis să ne acordam o șansă, pentru că la fiecare final de căutare, vânătorul își ia recompensa. Comoara noastră este iubirea ce a fost liant în relația noastră atâta timp și care va fi ligantul ce ne va ține în continuare împreună. 
 Iubesc să fiu eu în preajma ta, să îmi vezi fața fară masca aspră de gudron, masca zâmbitoare sub care se ascunde o ființă plăpândă, ce cerșește alene iubire. Cu tine pot să fiu plângăcioasă, copilăroasă, glumeață. Pot să râd isteric și să mă țin de nas să nu chițăi sau pot să fac pe supărata doar doar să mă împaci. 


Ai reușit să spargi zidul ce l-am format în jurul meu după toate avalanșele de necazuri ce s-au petrecut în viața mea. Ai știut cum să îmi vrăjești inima bolnavă, inima ce până la tine era în comă. Dacă la început mi-a fost teamă că o să pleci, o să pleci ca restu, o să fugi de adevarata față a paradisului meu devenit iad, acum știu că vei fi cu mine, mână în mână, vom pășii cu dreptul spre o viață frumoasă.
De tine nu mi-e rușine să mă plimb somnoroasă și ciufulită prin casă, să nu îmi fac patul și să mă trântesc în pat dacă mi s-a făcut somn. Cu tine pot să mă văd și nemachiată și să mă privești la fel ca și atunci când mă pregătesc cu orele pentru întâlnirea cu tine.

Iubirea nu întreabă niciodată dacă ești sărac sau bogat, dacă ești pregătit sau nu. Iubirea vine, te lovește și nu mai pleacă. Mi-a fost frică și poate uneori încă îmi e de relație, de tot ce implică ea. Defapt și ție îți e, mereu ți-a fost, ai fost rănit și nu mai vrei dar cred că Eul meu adevărat ți s-a dezvăluit din prima clipă în care m-ai strâns în brațe. M-ai strâns atât de tare încât am știut că nu era o coincidență că ne-am cunoscut.
O iubire nu înseamnă numai îmbrățișări și sărutari și hai să arătăm lumii ce mult ne iubim. Este mult mai mult, este devotament, încredere, comunicare și nu în ultimul rând prietenie. Dacă ești prieten cu cel de lângă tine ,relația nu are cum să meargă decât foarte bine. Restul sunt mici ajustări ca relația să nu scârțâie pe la încheieturi, mai pui o îmbrățișare, mai merge ceva timp, mai dai un sărut mai merge un pic și tot așa. Este un mecanism și dragostea asta, unul cu multe roți dințate, un angrenaj, în care toate sunt puse în funcțiune de un generator, inima! Fără ea ce ne-am face, ea pune toate rotițele dragostei în funcțiune și se învârte și se învârte și uite așa pornește relația și dragostea.
Tu ești El din viața mea, iar eu sunt Eu când sunt cu tine, fără măști și fără ascunzișuri. Un Eu simplu și complex, un Eu comun și necomun. Mă transform și redevin eu, cea mai pură formă a mea. Una în care totul este așa cum vezi, de aceea îți mulțumesc că lângă tine sunt eu. Pentru că dragostea nu pot să mi-o exprim oricum, meriți, dragul meu, ca citatul "Te iubesc pentru ceea ce sunt eu când sunt în preajma ta" să troneze pe biroul tău, să te gândești în fiecare clipă la prima zi când m-ai văzut, prima dată când inima a luat-o pe alte căi și ai ajuns să mă placi mai mult decât era trecut în agendă. Să mă iubești. În cazul acesta cei de la Luxurygifts.ro mi-au sărit în ajutor și citatul va domni peste tot biroul tău să te gândești la mine, la tot ce însemn Eu.
Articol scris pentru SuperBlog 2013


No comments:

Post a Comment

Un gand,o idee...